A la découverte des églises rupestres de Buzau et des Carpates

A l’extérieur de l’arc carpatique, dans les communes de Coltzi et de Buzioru de la contrée de Buzau, il y a de nombreuses églises rupestres. Là, les formes géologiques ont été élargies et adaptées afin d’accueillir, dès le premier millénaire, les moines en quête d’une vie paisible. C’est de ces endroits à part, devenus de nos jours autant d’attractions touristiques, que nous allons parler dans cette édition.

Nous vous proposons donc une visite guidée, en compagnie de Doina Ciobanu, ethno archéologue, docteur en histoire ancienne et directrice du Musée départemental de Buzau:
«Dans cet espace situé à l’extérieur de l’arc carpatique, à Coltzi, Buzioru, mais aussi dans d’autres endroits de la contrée de Buzau, se trouvent des ermitages rupestres. De petites églises creusées à même le roc ou de vieilles formations géologiques adaptées pour servir de lieu de culte ont abrité dès le premier millénaire jusqu’au XIXème siècle des moines qui y menaient une vie d’ascète».

Arrivés du Moyen Orient, les premiers missionnaires chrétiens s’y sont établis au 4-ème siècle après Jésus-Christ. Le site le plus ancien de cet ensemble de vestiges rupestres, habité dès le VI-ème siècle avant J.C., est la grotte connue sous le nom de “Fundul pesterii” – “Le fond de la grotte”. Sur ses parois, on peut observer des textes incrustés dans la pierre, que l’on n‘a pas encore réussi à déchiffrer.
“Les spécialistes de notre musée ont fait des efforts pour les enregistrer. Nous les avons fichées et introduites dans le circuit national et international. Celles-ci sont plus anciennes, elles datent du Ier millénaire avant Jésus-Christ. Fundul Peşterii en fait partie; sur ses parois, il y a des dessins d’armes remontant à la fin de l’époque du bronze et au début de l’époque du fer. Il existe aussi quelques petites églises, telles celle de Dionisie le Fileur ou encore celle dite de Joseph. La petite église Fundătura est vraiment spéciale, très belle. Les écrits sur les murs de ces églises portent à croire qu’elles ont été utilisées jusqu’à la fin du XVIIe ou le début du XIXe”.

Pour revenir à Fundul Peşterii, disons que différents signes y sont incisés. Parmi ces signes – la croix de Malte ou encore la croix romaine. Pour ce qui est de la cellule que l’ermite Dionisie le Fileur a creusée voici des centaines d’années, elle est suspendue au-dessus d’un abîme de 10 m de profondeur. Cette cellule, à l’instar de la plupart des lieux de culte, a été creusée à l’aide d’un instrument spécifique, exposé au Musée de l’Ambre. C’est en fait un morceau de fer recourbé, utilisé en guise de pioche.

Tous les ermites qui habitaient les 15 grottes du Massif “Crucea Spatarului” se rencontraient pour prier ensemble dans la petite église de Iosif, une caverne de 3 mètres de haut et 6 mètres de long, prévue d’un autel en pierre. Plusieurs symboles paléochrétiens attestent l’ancienneté de ce lieu de culte, construit pour réunir tous les ermites des environs. C’était notamment un lieu de prière réservé aux jours de fête. A l’entrée se trouve, incisé en pierre, un poisson, symbole paléochrétien qui marquait les lieux où se réunissaient les fidèles.

Les vestiges rupestres du département de Buzau ont été recensés pour la première fois en 1871 par l’écrivain Alexandru Odobescu. Une multitude d’ermitages se déploient dans un rayon de 3 km.

Les pentes escarpées, la forêt épaisse et les sentiers cachés rendent difficile l’accès à ces ermitages rupestres. D’ailleurs, l’isolement a été la principale raison pour laquelle les ermites y ont habité pendant des siècles. Une question se pose, formulée pour nous par Doina Ciobanu:
« Pourquoi dans cet espace de la contrée de Buzau se trouvent 22 ermitages rupestres voués au culte chrétien, alors que sur l’ensemble du territoire roumain il y en a 40 au total? Difficile à dire, mais c’est ce qui a déterminé les spécialistes à surnommer cette zone “L’Athos roumain”. Une partie de ces ermitages, habités du IVe au XIIIe siècles, peuvent être visités. Certains d’entre eux sont moins accessibles, pourtant, le touriste prêt à parcourir de plus grandes distances et grimper des pentes escarpées peut les voir tous. Le trajet peut commencer à Alunish, par une petite église attestée à la fin du XIIIe siècle et qui sert comme lieu de culte, aujourd’hui encore ».

Si des ascètes ne vivent plus dans la solitude de la montagne depuis plusieurs siècles, à en croire les légendes, leurs âmes errent encore à travers la forêt. Ceux qui entame le trajet de 9 km qui mène aux vestiges d’Alunis disent qu’entre Bozioru et Coltzi, le temps coule différemment. Bon nombre de voyageurs qui ne connaissent pas les parages rebroussent chemin, car le sentier leur semble trop long ou trop ardu. Vous pouvez en juger par vous-mêmes si vous acceptez l’invitation lancée par Doina Ciobanu:
« J’invite tous les auditeurs de RRI à se rendre dans ce coin de terre situé à la courbure des Carpates, qui recèle des sites intéressants et une nature d’une grande beauté. Les pensions de la région sont très confortables et elles vous offrent hébergement et repas. Nous serons heureux de les accueillir, donc qu’ils n’hésitent pas à participer aux jeux consacrés au département de Buzau ».

Daniel Onea ; Mariana Tudose, Dominique

În exteriorul curburii Carpaţilor, în comunele Colţi şi Buziorul din judeţul Buzău există biserici rupestre. Folosindu-se de formele geologice, oamenii le-au lărgit şi adaptat astfel încât, în aceste spaţii amenajate în stânca muntelui, trăiau retraşi, încă din primul mileniu, călugării. În această rubrică turistică, vă prezentăm, în cadrul concursului RRI “Legendele Buzăului”, aceste locuri, devenite în zilele noastre şi atracţii turistice.

În călătoria noastră de astăzi suntem însoţiţi de Doina Ciobanu, etnoarheolog şi doctor în istorie veche, directorul Muzeului Judeţean Buzău:

„În spaţiul de la curbura Carpaţilor, adică în comunele Colţi şi Buzioru, dar şi în alte câteva locuri din Buzău, se găsesc schituri rupestre. Acestea sunt bisericuţe săpate în stâncă sau forme geologice mai vechi care s-au adaptat astfel încât, probabil, în primul mileniu, în cazul unora continuându-se până în secolul al XIX-lea aici trăiau călugări care duceau o viaţă retrasă.”

În aşezările rupestre din masivul Crucea Spătarului au locuit la doar 300 de ani după Hristos primii misionari creştini sosiţi din Orientul Mijlociu. Cea mai veche aşezare, din complexul de vestigii rupestre este grota numită Fundul Peşterii, care a fost locuită încă din secolul VI î.e.n. Pe pereţii acesteia se găsesc încrustate mai multe scrieri rămase încă nedescifrate:

„Specialiştii muzeului nostru s-au străduit să le înregistreze. Le-am cartat şi le-am introdus în circuitul naţional şi internaţional. Acestea sunt mai vechi şi sunt datate în primul mileniu dinainte de Hristos. Tot în aceasta datare se înscrie şi Fundul Peşterii, care are pe pereţi desenele unor arme care ar data de la sfârşitul epocii de bronz şi începutul epocii fierului. Există apoi alte câteva bisericuţe mici, cum ar fi Bisericuţa lui Dionisie Torcătorul sau Bisericuţa lui Iosif. De asemenea, bisericuţa Fundătura are un aspect chiar deosebit, este foarte frumoasă. Scrierile de pe pereţii acestor bisericuţe ne fac să înţelegem că acestea au fost folosite până la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau începutul sec. al XIX-lea.”

Revenind la Fundul Peşterii, aici sunt incizate diferite semne. Apare şi crucea de Malta sau crucea de tip roman. În ceea ce priveşte chilia pe care sihastrul Dionisie Torcătorul a făurit-o cu sute de ani în urmă, aceasta stă suspendată deasupra unei prăpăstii de 10 metri. Am aflat de la invitatul nostru că această chilie, asemenea majorităţii lăcaşelor de cult, a fost săpată cu un instrument denumit ghionoaie, expus la Muzeul Chihlimbarului. Instrumentul este de fapt un fier încovoiat, care funcţionează ca un târnăcop. Toţi pustnicii care sălăşluiau în cele 15 grote din Masivul Crucea Spătarului se întâlneau pentru rugăciuni la bisericuţa lui Iosif, o cavernă de 3 metri lăţime şi 6 metri lungime, prevăzută cu un altar de piatră. Mai multe simboluri paleocreştine atestă vechimea lăcaşului care a fost construit cu scopul de a strânge toţi pustnicii din jur. Este un loc de credinţă, un loc de rugăciune în zilele de sărbătoare. La intrare este incizat simbolul peştelui, un simbol paleocreştin, pentru a arăta tuturor că este un lăcaş unde se strângeau credincioşii. Vestigiile rupestre din judeţul Buzău au fost inventariate pentru prima dată în anul 1871 de Alexandru Odobescu. Multitudinea acestor lăcaşe de cult creştine pe o rază de aproximativ 3 kilometri pătraţi.

Versanţii abrupţi, pădurea deasă şi cărările ascunse îngreunează accesul spre aşezările rupestre. De altfel, izolarea a fost tocmai motivul pentru care sihaştrii au locuit aici de-a lungul secolelor. Totuşi Doina Ciobanu se întreabă mai mult retoric:

„De ce în spaţiul buzoian se găsesc vreo 22 de schituri rupestre în care s-a practicat cultul creştin, iar în tot spaţiul românesc sunt atestate doar 40 ? Acest fapt i-a făcut pe unii specialişti să denumească zona de la Curbura Carpaţilor Athosul românesc. O parte din aceste schituri pot fi vizitate, iar un călător care se încumetă să parcurgă distanţe mai mari şi mai greu accesibile poate să le vadă chiar pe toate. Cei care vor să ajungă mai uşor să vadă astfel de lăcaşuri de secol IV până în sec. XIII pot să-şi înceapă traseul de la Aluniş unde se găseşte o bisericuţă atestată probabil la sfârşitul secolului al XIII-lea şi care funcţionează şi astăzi.”

Deşi sihaştrii nu mai vieţuiesc în pustnicia muntelui de câteva secole, legendele povestite de localnici spun că sufletele lor mai hoinăresc prin pădure. Cei care pornesc în călătoria de 9 km. spre vestigiile de la Aluniş, spun că între Bozioru şi Colţi timpul se scurge altfel. Mulţi străini de loc fac cale întoarsă, poteca părând, fie grea, fie mult prea lungă. Dar de acest lucru nu vă puteţi convinge decât dând curs invitaţiei care vă este adresată de Doina Ciobanu:

„Îi invit pe toţi ascultătorii dumneavoastră să viziteze acest colţ de ţară de la Curbura Carpaţilor, care oferă o mulţime de frumuseţi, de la muzee până la peisaje şi un ambient care include masă şi casă de înaltă ţinută. Îi aşteptăm pe toţi să vadă judeţul şi să participe la concursul organizat de Radio România Internaţional, intitulat Legendele Buzăului.”

Daniel Onea

Popularity: 1% [?]

Mots clés: Roumanie,église rupestre,Buzioru,Buzàu,Carpates,Coltzi,église,musée roumain

Articles pouvant vous intéresser :

• Musées de Buzàu (0)
• A la découverte des Monts de Buzau au coeur de la Roumanie (0)
• Tourisme rural et attractions naturelles à Berca dans la région de Buzau (1)
• Tourisme hivernal: les stations de ski en Roumanie (0)
• Sites naturels dans le département de Buzău : des volcans de boue aux monts Bucegi (0)

Si vous avez apprécié cet article, s'il vous plait, prenez le temps de laisser un commentaire ou de souscrire au flux afin de recevoir les futurs articles directement dans votre lecteur de flux.